A doua zi a vizitei domnului Ambasador Michael Schwarzinger la Brasov

Cea de a doua zi a vizitei oficiale la Braşov a Excelenţei Sale Ambasadorul Austriei la Bucureşti, domnul Michael Schwarzinger împreună cu soţia domniei sale a fost plină cu întâlniri atât cu autorităţile publice locale, cât şi cu reprezentanţii unor firme cu capital austriac.

Cea de a doua zi a vizitei oficiale la Braşov a Excelenţei Sale Ambasadorul Austriei la Bucureşti, domnul Michael Schwarzinger împreună cu soţia domniei sale a fost plină cu întâlniri atât cu autorităţile publice locale, cât şi cu reprezentanţii unor firme cu capital austriac.

Prima întâlnire a fost cu preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Aristotel Căncescu, în cadrul căreia am discutat mai multe posibilităţi de colaborate între zona Braşovului şi Austria, printre care Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Clusterul de Aviaţie, în domeniul sănătăţii construirea unui spital, în plan cultural organizarea mai multor festivaluri, dezvoltarea Şcolii Profesionale Germane Kronstadt şi în domeniul turismului.

„Am discutat cu Excelenţa Sa Ambasadorul Austriei să sprijinim FOTE 2013. În acest sens, în perioada acestui festival va veni la Braşov o delegaţie formată din investitori austrieci. Pe linie de cultură vom discuta o posibilă colaborare pentru comemorarea în 2014 a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial. Braşovul are foarte multe documente legate de acest eveniment” – Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

O altă investiţie care s-ar putea realiza cu expertiza este legată de construcţia unei centrale de încălzire pe bază de deşeuri care ar rezolva prin cogenerare si problema furnizarii agentului termic la Brasov. Acest tip de centrală deja operează cu succes în Viena. Preşedintele Clubului Economic German a subliniat faptul că a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru implementarea unui astfel de proiect la Braşov şi rezultatul arată că ar putea fi un succes şi aici.

Excelenţa Sa, Ambasadorul Austriei la Bucureşti, domnul Michael Schwarzinger a subliniat faptul că Braşovul reprezintă o regiune importantă în domeniile High Tech şi turism.

„Braşovul este foarte bine pregătit în domeniul High Tech. Iar Şcoala profesională de la Braşov adaugă un plus de valoare zonei. Dacă şi Aeroportul va fi realizat, atunci Braşovul va deveni o regiune interesantă pentru investitori. În aceea ce priveşte FOTE, vă spun că acest festival va ajuta foarte mult la promovarea Braşovului în străinătate. Tocmai de aceea, planificăm o delegaţie a Ministerului Economiei din Austria care va veni la Braşov în perioada derulării FOTE, în februarie 2013. Iar cu domnul Căncescu am discutat prunctele de interes, pentru ca fiecare parte să se pregătească în cel mai bun mod. Tin să le mulţumesc şi partenerilor noştri de la Clubul Economic German pentru sprijinul pe care ni-l oferă” – Excelenţa Sa, Ambasadorul Austriei la Bucureşti, domnul Michael Schwarzinger.

Un alt subiect discutat de cele două părţi este legat de accesul la Arhiva Naţională din Viena, pentru a fi studiate mai multe documente care ţin de istoria Braşovului şi a  Transilvaniei.

Vizita Excelenţei Sale, Ambasadorul Austriei la Bucureşti, domnul Michael Schwarzinger a continuat cu o vizită la societatea Kronospan, ce mai mare investiţie austriacă din judetul nostru. Până acum firma Kronospan a investit 200 de milioane de euro în fabrica de la Braşov, iar după cum spune directorul general al acesteia, Oana Bodea, în perioada următoare vor mai fi investite încă 30 de milioane de euro, urmând ca în etapa a treia să mai fie investite alte 100 de milioane de euro. Totodată, se preconizează creşterea numărului de angajaţi de la aproape 250 cât sunt în prezent la 500. Una din problemele ridicate de Oana Bodea, directorul general al Kronospan Braşov este cea a lipsei Aeroportului, deoarece mulţi parteneri de afaceri se plâng de dificultatea de a ajunge la Braşov.

Tragand linia trebuie sa marturisesc ca vizita Excelentei Sale Ambasadorul Austriei Domnul Dr.Dr.h.c. Michael Schwarzinger a fost foarte benefica atat pentru Municipiu cat si pentru Judet.

S-au discutat priecte concrete de colaborare si dezvoltare iar importanta FOTE pentru Brasov, Regiune si Romania a subliniat-o prin propunerea organizarii unei misiuni economice la cel mai inalt nivel. Cu siguranta a contat si faptul ca urmatoarea tara gazda a FOTE 2015 este Bundeslandul Austriac Vorarlberg in parteneriat cu Principatul Liechtenstein.

Domnul Ambasador a mai mentoinat: “Este foarte important ca Brasovul sa lanseze din timp invitatia atat pentru Guvernatorul Bundeslandului/Regiunii Vorarlberg Mag. Markus Wallner cat si pentru  Priministrul Principatului Lichtenstein Dr. Klaus Tschutscher. Atat Regiunea Vorarlberg cat si Principatul Liechtenstein sunt zone economice foarte bine dezvoltate iar pentru noi ar fi o sansa buna de a purta discutii si a inchega parteneriate bilaterale.  Firme de renume international cum ar fi Hoval si Hilti au originile in Liechtenstein iar ambele sunt prezente pe piata Romana. Ar fi un castig fantastic de imagine daca ar fi prezenti la Brasov cel putin la festivitatea de inchidere a evenimentul si la predarea stafetei pentru FOTE 2015”

Interesul foarte ridicat de Excelenta Sa referitor la Scoala Profesionala duala Kronstadt ne arata ca suntem pe drumul cel bun iar sustinerea dezvoltarii scolii profesionale in domeniul turismului si ospitalitatii ne incatna deoarece cele mai bune scoli in acest sens se afla pe teritoriul Austriei.

Cu zambetul pe buze m-am despartit de familia Schwarzinger si cu bratele deschise il astept sa revina cat de curand la Brasov.

Cristian Macedonschi

Consilier Local din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR)

Scrie-mi aici părerea ta