Alegeri în cadrul FDGR Braşov – O echipă puternică şi loială pentru Braşov şi braşoveni

Dragi braşoveni.

Au avut loc alegerile Preşedintelui şi a Comitetului de conducere a Organizaţiei Municipale Braşov a FDGR.

În principiu, conducerea a rămas neschimbată, cu o singură excepţie notabilă. Este vorba de alegerea domnului avocat Arnold Ungar în Comitetul de Conducere al Forumului.

Discursul domnului Av. Arnold Ungar in fata membrilor FDGR Brasov

Discursul domnului Av. Arnold Ungar in fata membrilor FDGR Brasov


Este un câştig mare pentru noi, prin prisma experienţei politice pe care o are încă din 1990. Timp de doi ani a fost Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, apoi a fost Director al Direcţiei Juridice din Primăria Braşov şi, ulterior, secretar. Domnia sa a fost membru PNŢCD încă de la reînfiinţarea acestui partid istoric, iar acum este membru PNL. Subliniez că statutul Forumului Democrat German permite să fii membru şi în altă formaţiune politică, dar să nu ai funcţie de conducere.
Iată o scurtă declaraţie a lui Arnold Ungar, cu ocazia alegerii sale în conducerea FDGR: “Îmi propun, alături de colegii mei din Forumul German, sprijinirea reală a preşedintelui Klaus Iohannis. Nu trebuie să îl lăsăm singur, aşa cum s-a petrecut în 1996 cu Emil Constantinescu. Şi cred că înţelegeţi foarte bine şi foarte exact la ce mă refer!”

Istoricul Thomas Şindrilaru a fost reales în funcţia de Preşedinte al Organizaţiei Municipale FDGR Braşov, pentru un nou mandat de doi ani. Vă prezint câteva fragmente din declaraţia sa de la conferinţa de presă:
“Primii doi ani de mandat au trecut foarte repede. Forumul German s-a implicat în multe proiecte importante pentru Braşov, cum ar fi dezbaterea publică împotriva distrugerii zonei Graft. Este inadmisibil să fii primar al Braşovului, să declari că susţii patrimoniul istoric şi cultural al oraşului şi să aprobi realizarea unei artere de trafic auto pe După Ziduri, care implică excavări la baza versantului Turnului Alb şi distrugerea, prin poluare, a unui plămân verde unic din centrul Braşovului. Şi în acest mandat vom acţiona pentru contracararea acestui proiect distructiv care, din păcate, se află pe lista de investiţii a primăriei pentru 2015 sub denumirea: ”Program infrastructură manangement rutier – Amenajare parcare şi arteră acces Pârâul Graft –După Ziduri”.

Presedintele reales a FDGR Brasov, Istoricul Thomas Sindilariu

Presedintele reales a FDGR Brasov, Istoricul Thomas Sindilariu


O altă iniţiativă importantă a Forumului a fost expoziţia dedicată deportării etnicilor germani în fosta URSS. Să nu uităm nici organizarea conferinţei privind restaurarea centrului istoric. Totodată, reamintesc parteneriatul dintre oraşele Braşov şi Nurnberg, un proiect marcă asumată… Christian Macedonschi.
Pentru noul mandat doresc ca Forumul să se implice în realizarea unor piste de biciclete în Braşov, un transport ecologic şi european, care lipseşte aproape cu desăvârşire. Un alt proiect este editarea uneia dintre cele mai importante scrieri ale lui Johannes Honterus, vestita “Rudimenta Cosmografica”, un manual excelent de secol XVI, care a fost copiat şi piratat timp de 150 de ani! Există copii în toată Europa! “Rudimenta Cosmografica” este un summum al cunoştinţelor de bază al unui elev de gimnaziu umanist, un soi de manual pentru bacalaureat scris, ATENŢIE, în limba latină în rime, pentru a se memora mai uşor”!

Ţintele mele: Braşov – oraş inteligent, restaurarea centrului istoric, creşterea economică şi turistică, finalizarea înfrăţirii cu Nürnberg

Dragi cititori,

Am fost reales în Comitetul de Conducere al FDGR Braşov şi doresc să vă prezint lista mea de priorităţi. Ţinta principală este transformarea Braşovului într-un oraş inteligent. Este vorba de un concept complex, denumit “Smart City”, care se implementează acum în toate marile oraşe europene. Dacă se va realiza, va fi extrem de benefic pentru braşoveni, pentru turişti dar şi pentru cei care doresc să se mute în Braşov. Să nu uităm că există un trend descrescător al populaţiei în oraşul nostru. Dacă Braşovul va deveni Smart City, atunci va fi deosebit de atractiv din punct de vedere economic, social şi turistic. Va exista un sistem on line performant pe raza oraşului, prin care se vor rezolva în timp real şi rapid foarte multe situaţii cotidiene cum ar fi, de pildă, vizualizarea imediată a locurilor de parcare disponibile. Şi acesta este doar un exemplu. Legat de alegerile din cadrul Forumului, salut prezenţa în sală a tinerilor care s-au întors din străinătate pentru a munci în Braşov la firme puternice şi care doresc acum să se implice activ în bunul mers al cetăţii. O altă prioritate a mea este susţinerea, în continuare, a turismului, în calitate de preşedinte al APDT Braşov. Anul acesta am înregistrat o creştere de 10 – 15% a numărului de turişti care au vizitat Braşovul. Aproape 140000 de străini au venit în 2014 în oraşul nostru. Potenţialul însă este mult mai mare! Doresc, de asemenea, restaurarea urgentă a centrului istoric şi aici este nevoie, în primul rând, de un birou unic de autorizare unde cetăţenii care doresc să-şi restaureze faţadele imobilelor să poată obţine, rapid, toate avizele şi documentele necesare. O altă propunere a mea este găsirea unei modalităţi motivante pentru cetăţeni prin care, dacă depun dosarul la timp, să fie scutiţi de taxa de autorizare. O altă ţintă importantă este creşterea economică. Colaborez în acest sens cu colegul meu Werner Braun, preşedintele Clubului Economic German. Vom aduce în continuare investitori puternici în Braşov, cum ar fi Varta, un excelent … new entry. Să nu uităm de Şcoala Profesională Kronstadt, un model de bună practică de succes. Şi aici avem un as în mânecă. Este singura instituţie de învăţământ din Braşov care are catalog electronic. Părinţii pot vedea în timp real notele şi absenţele copiilor. Doresc să se implementeze acest sistem în toate şcolile braşovene, deoarece părinţii se plâng că au foarte greu acces la catalogul clasic!

Am prezentata cu entuziasm viziunea mea pentru dezvoltarea si viitorul Brasovului

Am prezentata cu entuziasm viziunea mea pentru dezvoltarea si viitorul Brasovului

Voi încheia cu o veste bună legată de proiectul meu de suflet, înfrăţirea Braşovului cu Nurnbergul. Pe data de 9 aprilie la Folkfest, cel mai mare festival din Nurnberg, vom organiza Ziua Braşovului! Voi promova puternic oraşul nostru şi cu acest prilej, aşa cum am făcut-o şi o voi face cu convingere, entuziasm şi încăpăţânare, întodeauna!

În final, vă prezint noua structură de conducere a organizaţiei municipale FDGR Braşov, o echipă loială şi puternică pentru braşoveni:
Preşedinte: Thomas Şindrilaru – Istoric si Arhivar al Busericii Negre
Membri în Comitetul de Conducere:
1. Christian Macedonschi – Economist – Consilier Local
2. Paul Binder – Economist
3. Werner Braun – Inginer Microsisteme – Consilier Local
4. Wolfgang Wittstock – Jurnalist – Consilier Judetean
5. Arnold Ungar – Avocat
6. Dr. Klein Albrecht – Medic stomatolog
7. Dieter Drotleff – Jurnalist – Consilier Judetean
8. Werner Lehni – Kurator Biserica Evanghelica Bartolomeu

Cu respect pentru Brasov si Brasoveni,

Christian Macedonschi
Consilier Local la Brasov
Forumul German

Scrie-mi aici părerea ta