Ce s-a întâmplat cu tramvaiul nostru și unde au ajuns materiale valoroase ce formau întreaga rețea

Brasov-tramvai

Dragi brașoveni,

În cadrul ședinței de Consiliu Local care a avut loc la începutul acestei luni, pe 6 aprilie, am solicitat Primarului George Scripcaru lămuriri cu privire la desființarea aproape totală a transportului electric asigurat de către R.A.T. Brașov, până când dânsul a preluat conducerea administrației locale. Observațiile mele au rezultat în urma unei analize făcute asupra răspunsurilor primite de la Primărie și R.A.T. la o altă interpelare pe care am făcut-o la data de 15 ianuarie tot pe acest subiect. Astfel au reieșit anumite probleme foarte importante și sper ca George Scripcaru, în calitatea pe care o are, să și le însușească pe toate și să ofere mai multe explicații tuturor brașovenilor.

Poate că trecut ceva timp de când am încetat să ne mai gândim frecvent la tramvaiul nostru de demult, care circula prin Brașov cu ceva ani în urmă, dar de fiecare dată când stau astăzi în traficul și aglomerația de la orele de vârf, imi vine mereu în minte un lucru pe care nici acum nu îl pot înțelege: de ce s-a scos dintr-un oraș așa important ca Brașovul acea linie de tramvai după 2004? Astăzi nu ne-au mai rămas decât amintirile rețelei noastre de transport în comun, rapidă și utilă multora dintre brașoveni. Odată cu trecerea timpului, sunt sigur că mulți dintre noi ne dorim să trăim într-un oraș cât mai modern, în care transportul public să fie divers și accessibil tuturor. Cu siguranță mulți dintre noi avem în minte întrebări la care încă nu avem și un răspuns și, tocmai din acest motiv, în ultima perioadă eu am început să caut răspunsurile direct de la sursă.


Cele 3 probleme majore sesizate în interpelarea pe care am făcut-o pe 6 aprilie sunt:

  • desființarea circulației pe linia de tramvai din Brașov, în anul 2006, s-a produs după ce, în urmă cu un an, R.A.T. (Primăria) tocmai terminaseră niște lucrări ample de reabilitare a liniei de tramvai, începute în 2004 – Care a fost scopul acelor lucrări, valoarea cheltuielilor (inclusiv a motorinei suplimentare folosită la autobuzele puse în circulație pentru a înlocui tramvaiele, cât timp s-a lucrat la linie), care a fost rezultatul obținut și de ce s-a desființat linia imediat?
  • lucrările de desființare a rețelei de contact a troleibuzelor și tramvaielor, precum și a căii de rulare a tramvaielor s-au făcut fără a exista o autorizație, în perioada 2004-2013 – Cine a dispus și cum, către muncitorii R.A.T., executarea operațiunilor de dezafectare a rețelei?
  • desființarea tuturor mijloacelor fixe ale transportului electric (rețelele de contact transport electric și calea de rulare tramvai) s-a făcut ilegal, fiind vorba de distrugeri asupra patrimoniului public, pentru că toate hotărârile de trecere a mijloacelor fixe din domeniul public în domeniul privat s-au emis ulterior dezafectării acestora. În plus, nici cantitățile de materiale nu corespund prin documente, identificându-se dispariția nejustificată a aproximativ 27.5 tone de cupru pur.

Ce am observat din analiza făcută asupra informațiilor primite de la R.A.T. și Primărie în luna ianuarie:

  • lipsesc complet scoaterea din domeniul public, casarea și datele privind valorificarea rețelei buclă de întoarcere Tractorul (circa 1.200 ml), demondată în vara-toamna anului 2004, în timp ce se efectuau lucrări în zonă la Colegiul Mircea Cristea;
  • rețeaua numită “Stadionul Tineretului – Stadionul Municipal”, desființată în octombrie 2005, casată în 22.02.2012 pe baza HCL nr. 771/21.12.2011 avea de fapt lungimea de 3.600 ml și nu 450. În plus, lipsește complet informația despre rețeaua de pe str. Lungă, demontată în 2006-2007, cu o lungime de circa 8.000 ml.;
  • rețelele numite “Prund – Centrul Civic”, “Cercul militar” și “Iulia Maniu”, dezafectate în iulie-octombrie 2006, însumau circa 19.600 ml. și nu 8.100 ml (1.400 + 6.000 + 700). În plus, acestea apar casate după mai bine de un an la 04.12.2007 și 06/04.12.2007, pe baza HCL nr. 596/28.08.2006;
  • rețelele numite “dublare Saturn – Poienelor” și “Bucșă Poienelor”, plus rețeaua de bază de pe Calea București și Berzei (despre care nu există date) demontate în august 2007, casate în 22.02.2012 pe baza HCL nr. 771/21.12.2011, aveau de fapt circa 10.600 ml;
  • rețeaua numită “Hărmanului – Toamnei”, demontată parțial în iulie 2088 și casată abia în 2012 (PV 2/22.02.2012) pe baza HCL nr. 771/2011, avea de fapt lungimea de circa 2.400 ml și nu 600;
  • rețeaua numită “Aurel Vlaicu – Griviței”, casată în 19.12.2014, pe baza HCL nr. 453/29.08.2014, a fost demontată de fapt în septembrie 2013 fără bază legală, iar lungimea sa era de circa 4.400 ml și nu de 3.400;
    rețeaua de contact interior depou tramvaie (demontată în 2007) avea lungimea aproximativă de 3.200 ml, iar cele 0,56 tone fir de cupru recuperate corespund doar pentru aproximativ 800 ml. Lipsește orice informație despre firul de contact de pe dublurile de la capete de linie, circa 600 ml total;
  • nu există nicio informație cantitativă despre șinele de pe străzi, care ar fi fost “depozitate numai” la R.A.T. Brașov și valorificate ulterior de Primărie, fiind vorba de aproximativ 400 tone oțel aliat, care trebuie demontat, transportat, depozitat și livrat pe bază de documente cantitative.

RAT-Brasov

Astfel, la ședința din 6 aprilie am atras atenția asupra faptului că toate demontările care au fost făcute atunci pentru desființarea transportului public electric s-au făcut anterior scoaterii din domeniul public a respectivelor bunuri. Mai mult, unele au dispărut fără a fi scoase formal din evidențe și fără a fi recuperate materialele, ceea ce este inacceptabil într-un oraș european. Pentru unele rețele demontate, vechimea a fost apreciată greșit, ca fiind legată de momentul inaugurării respectivului tronson, deși rețelele fuseseră, între timp, complet înlocuite. La o analiză mai detaliată, am remarcat faptul că din diferența dintre documentele invocate de la Primărie prin interpelarea pe care am făcut-o în luna ianuarie a.c. și realitatea din teren nu se poate justifică dispariția a aproximativ 38.700 ml fir de contact din cupru (până la 27.5 tone de cupru pur). Lipsesc orice informații despre valorificarea căii de rulare a tramvaiului ce a fost amplasată pe străzi, iar cei care pot oferi mai mult lămuriri cu privire la acest subiect sunt fostul viceprimar Gabor Adrian și actualul viceprimar Durbacă Adina, deoarece că au făcut parte, de-a lungul timpului, din numeroase comisii de casare a materialelor rezultate din desființarea transportului ecologic din Brașov.

Consider că toți brașovenii merită să știe ce s-a întâmplat cu tramvaiul nostru și de ce nu avem astăzi un transport public electric modern și eficient, pentru a ne putea declara un oraș verde.

Administrația localtă are responsabilitatea de a oferi mobilitate cetățenilor orașului, astfel încât aceștia să își poată asigura deplasarea către locul de muncă, școală, universitate și orice altă destinație importantă pentru ei.

Cu respect pentru Brașov și brașoveni,
Cristian Macedonschi
Candidat la funcția de Primar al Municipiului Brașov din partea FDGR


Surse foto: 1 și 2.

Scrie-mi aici părerea ta