E.S. Ambasadorul Germaniei la prima vizita oficiala in Brasov

E.S. Ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Domnul Werner Hans Lauk in vizita la presedintele Consiliului Judetean Brasov,Aristotel Cancescu

Prima vizită oficială efectuată la Braşov de către Excelenţa Sa, domnul Werner Hans Lauk, noul Ambasador al Republicii Federale Germania în România

În zilele de 14 şi 15 noimbrie, la numai două luni de la acreditare, Excelenţa Sa, domnul Werner Hans Lauk, ambasadorul RFG în România a efectuat prima vizită oficială la Braşov.

In calitate de consilier local din partea Forumului Democrat German din România (F.D.G.R.) am ţinut să subliniez ca mă bucură faptul că Excelenţa Sa, domnul ambasador Werner Hans Lauk ne vizitează atât de repede după acreditarea sa în România, ceea ce mă face să deduc că Braşovul joacă un rol important din punct de vedere economic şi cultural în strategia de colaborare între cele două ţări.

Prima întâlnire a fost programată la prefectură cu domnul prefect Mihai Mohaci.
Discuţiile au fost deosebit de interesante deoarece domnul Mohaci a invitat la întâlnire şi pe vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Braşov şi pe reprezentanţii Camerei de Comerţ Braşov.
Excelenţa Sa, domnul Lauk a fost însoţit de domnul Sebastian Gromig, Şeful Secţiei Economice şi Comerciale din cadrul Ambasadei Germane, de domnul Werner Braun, preşedintele Clubului Economic German Braşov şi de domnul Christian Macedonschi, consilier local şi reprezentant politic al Forumului Democrat German in Municipiul Braşov.

Au fost purtate discuţii despre dezvoltarea economică a Braşovului, despre menţinerea bunului cultural german şi despre importanţa învăţământului in limba germană în tot judeţul Braşov, insistându-se pe importanţa educaţiei, în general, pentru rezolvarea problemele sociale din judeţ. Domnul ambasador şi-a exprimat mulţumirea pentru faptul că Forumul German Braşov are câte doi reprezentanţi, atât în forul judetean, cât şi în cel municipal.

A urmat la Primarie întâlnirea cu domnul primar George Scripcaru, care a fost asistat de domnii Mihai Vestea, Dragos David, Ovidiu Fodor şi de doamna Cecilia Doiciu.
Temele de discuţie au fost similare, însă în cadrul acestei întâlniri s-a pus accentul pe importanţa Şcolii Profesionale Kronstadt, un model de bună practică pentru toată tara, proiect iniţiat de către firmele germane din cadrul Clubului Economic German Braşov şi susţinut de către Primăria Braşov.

“Trebuie să mărturisesc că domnul primar George Scripcaru a înţeles foarte repede cât de important este proiectul primei şcoli profesionale germane la Braşov şi ne-a susţinut din prima clipă, punându-ne la dispoziţie clădirea fostului liceu Rulmentul pe care a şi renovat-o.”, a spus domnul Werner Braun, consilier local şi preşedinte al Clubului Economic German Braşov.

După ce i-au fost prezentate proiectele Municipiului şi Zonei Metropolitane Braşov, Excelenţa Sa, domnul ambasador Werner Hans Lauk a subliniat importanţa reprezentării Forumului German Braşov în Consiliul Local spunând.: ” Reprezentanţii Forumului German Braşov sunt un cap de pod pentru parteneriatul între Braşov şi Germania şi îmi doresc ca această colaborare cu domniile lor să fie una foarte bună, făcută de pe o poziţie de egalitate.”

După întalnirea de la primărie a urmat o întâlnire cu reprezentanţii Forumului German din tot judeţul Braşov la sediul F.D.G.R. de la Poarta Schei. Cu această ocazie, Excelenţei Sale i-au fost prezentate organizaţia municipală si cea judeţeană a Forumului, discuţiile axându-se, în special, pe necesitatea susţinerii învăţământului german precum şi pe găsirea soluţiilor pentru menţinerea bunului cultural şi a patrimoniului german din municipiul şi judeţul Braşov.

Ultima intalnire a Excelenţei Sale din prima zi a vizitei la Braşov a fost cu reprezentanţii Clubului Economic German la Braşov. Întâlnirea a avut loc în sala de conferinţe a Hotelului Kronwell unde au fost prezenţi managerii companiilor germane din judeţul Braşov. Un rol important la aceste discuţii l-a avut domnul Sebastian Gromig, Şeful Secţiei Economice şi Comerciale din cadrul Ambasadei Germane, care colaborează deja foarte intens cu mediul de afaceri german din Braşov.

A doua zi a prezenţei în Braşov a Excelenţei Sale domnul Werner Hans Lauk, ambasadorul RFG în România a început cu vizita la şcoala nr.12, secţia germană, unde domnul Ambasador a fost primit cu bucurie de către copii, profesori şi direcţiuna şcolii, fiind prima vizită efectuată de către un Ambasador German la această unitate de învăţământ.
S-au vizitat clasa pregătitoare, o clasă a III-a şi o clasă a IV-a. Copiii au fost superbi, emoţionaţi, deschişi şi volubili. Au vorbit cu Excelenţa Sa, i-au cântat şi fiecare clasă i-a oferit câte un cadou făcut de elevii respectivi.
Elevii au fost dăruiţi, la rândul lor, de delegaţia ambasadorului. Firma Preh, membra a Clubului Economic German Braşov a donat şcolii şase computere performante.

Vizita la Braşov a continuat cu întâlnirea de la Consiliul Judeţean Braşov, unde Excelenţa Sa a fost întâmpinat de către Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, domnul Aristotel Căncescu.
Discuţiile au fost punctuale şi constructive fiind abordate teme de real interes, cum ar fi: restaurarea patrimoniului săsesc din judeţul Braşov, în special Bisericile Fortificate şi includerea acestora în programe turistice şi culturale, susţinerea proiectului Aeroportului Braşov-Ghimbav printr-un lobby puternic şi intermedierea de întâlniri cu operatori germani din domeniul aviaţiei. Excelenţa Sa a subliniat şi importanţa dezvoltării unei infrastructuri specifice şi moderne pentru a garanta succesul aeroportului şi ,nu în ultimul rând, susţinerea de către Consiliul Judeţean a proiectelor de Şcoli Profesionale Germane din Judeţul Braşov. În încheierea discuţiilor, Excelenţa Sa a apreciat buna colaborare a Consiliului Judeţean cu reprezentanţii minorităţii germane, bună colaborare pe care a subliniat-o şi Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, domnul Aristotel Căncescu.

Dupa intâlnirea de la Consiliul Judeţean, delegaţia ambasadorului s-a îndreptat spre Ghimbav unde a vizitat două dintre investiţiile principale ale comunităţii germane în judeţul Braşov: companiile Premium Aerotec şi Preh.

Ultima întâlnire oficială a fost la liceul Johannes Honterus unde, împreună cu directorul liceului, domnul Helmuth Wagner, s-au vizitat câteva clase. şi s-au purtat discuţii despre curicula şi despre oferta extracuriculara a liceului. Directorul liceului a punctat cu onestitate atât lucrurile pozitive cât şi problemele reale, acestea fiind: lipsa de manuale ,dificultăţile de atragere a profesorilor calificaţi în materiile principale la clasele liceeale şi insuficienţa de fonduri pentru menţinerea şi mentenanţa clădirilor.

Ca un corolar al vizitei la Braşov, Excelenţa Sa, domnul Werner Hans Lauk, noul Ambasador al Republicii Federale Germania în România a declarat:
“Am fost plăcut impresionat de ceea ce mi-a fost prezentat în Brasov, am observat că minoritatea germană este foarte activă atât politic cât şi cultural, iar investiţiile germane au generat multe locuri de muncă moderne şi sigure, însă, cel mai important este faptul că la Braşov s-a pornit prima şcoală profesională în sistem dual german, Şcoala Profesională Kronstatd care a devenit un model de bună practică în toată România”.

Suntem convinşi că Excelenţa Sa a reuşit să îşi facă o privire obiectivă de ansamblu despre Braşov şi implicarea comunităţii germane în dezvoltarea regiunii şi că va reveni în oraşul Coroanei, cât de curând.

Christian Macedonschi
Consilier Local la Brasov
Forumul German Brasov

Scrie-mi aici părerea ta