În seara asta “Bunter Abend” şi “Masa Critică” la Braşov

În seara aceasta Forumul Democrat al Germanilor din România este implicat sau susţine două evenimente de amploare: festivalul saşilor din Braşov „Bunter Abend” şi ediţia din mai a „Masei Critice”.

Personal, mă voi afla începând cu ora 17.30 la Bastionul Ţesătorilor pentru a participa, împreună cu colegii mei şi cu braşovenii interesaţi de muzică şi de dans la festivalul „Bunter Abend”, festival care deja a dobândit notorietate în anii anteriori. FDGR s-a implicat în organizarea acestuia, asigurându-se de faptul că publicul se va bucura de un program cultural diversificat. Dintre participanţi, doresc să-i menţionez pe braşovenii de la corul „Bach”, condus de Steffen Schlandt, grupul de dans pentru copii şi tineri „Zeidner”, îndrumat de domnul Nicolae Râşnovean şi „Canzonetta”, ansamblul vocal – instrumental condus de către Ingeborg Acker. Lor li se mai adaugă formaţia „Burzenländer” condusă de Vasile Glăvan, ansamblul folcloric „Corona” dirijat de Dagmar Cloos, dar şi colective de artişti care vin din afara Braşovului: două coruri de la Codlea, unul dintre ele dirijat de către Klaus Dieter Untch, corul bisericii din Hărman, condus de către doamna Diana Baldea, sau un duet talentat de la Bacău.

Intrarea este liberă, iar în cazul în care va ploua, evenimentul se va muta în aula liceului Johannes Honterus.

Braşovenilor interesaţi de mişcare le propun ediţia de anul acesta a „Masei Critice”. Asociaţia „Braşovul Pedalează”, cu care am colaborat prin participarea la dezbateri ce vizau îmbunătăţirea condiţiilor pentru bicicliştii braşoveni, organizează în seara aceasta, cu începere de la ora 18.00, un tur al oraşului pe biciclete, pe traseul Primărie – str. Nicolae Iorga – Casa Armatei – bvd. Eroilor – bvd. 15 Noiembrie – Calea București – giratoriul de la Poienelor – bvd. Saturn – bvd. Alexandru Vlahuță – bvd. Gării – Făget – str. Aurel Vlaicu – giratoriul de la Plevnei – bvd. Griviței – str. 13 Decembrie – bvd. Iuliu Maniu – Primărie.

Întâlnirea va avea loc în faţa Primăriei, lângă statuia lupoaicei. „Masa critică” are aprobare oficială, iar coloana de biciclişti va fi însoţită de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere. Totuşi, în caz de ploaie, totul se va amâna cu o săptămână.
Vă invit cu drag la ambele evenimente, în funcţie de preferinţele fiecăruia – sport sau muzică.

[sursa foto: Brasovul Pedaleaza]