Oamenii importanţi nu trebuie uitaţi niciodată. Am comemorat trecerea în nefiinţă a eroului-martir Liviu Cornel Babeş

Dragi braşoveni,

Ieri, alături de reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari, a urmaşilor acestora, împreună cu Asociaţia 15 Noiembrie şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, am comemorat 27 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care ulterior a fost numit “Torţa Vie a Revoluţiei”, Liviu Cornel Babeş.

Crucea de la baza partiei Bradul care ne aminteste de Liviu Cornel Babes si de jertfa lui in lupta anticomu

Crucea de la baza partiei Bradul care ne aminteste de Liviu Cornel Babes si de jertfa lui in lupta anticomu


Un braşovean curajos şi important prin faptele sale, Liviu Babeş a îndrăznit să protesteze faţă de sistemul comunist din România anului ‘89, astfel încât a reuşit să aprindă o scânteie de speranţă şi schimbare în minţile românilor de atunci, iar eu admir din plin acest lucru. Trebuie să vă mărturisesc, însă, că în cadrul evenimentului de comemorare la care am participat au existat chestiuni care m-au întristat foarte tare.

Întâi de toate, am constatat cu surprindere şi indignare faptul că nu a fost prezent niciun om care să deţină o funcţie publică importantă în oraş, cu atât mai puțin politicieni brașoveni. Consider că acest lucru denotă o lipsă mare de respect şi de bun simţ din partea acestora, faţă de tot ceea ce a reprezentat Liviu Babeş şi faţă de oamenii care au trăit vremurile Revoluţiei, şi au avut de suferit din cauza întregului regim comunist din România.

Micul monument de la Biserica de Lemn din Poiana Brasov.

Micul monument de la Biserica de Lemn din Poiana Brasov.


În al doilea rând, s-a simţit foarte mult lipsa tinerilor care să participe la comemorare alături de cei prezenţi. Astfel, eu am fost, probabil, cea mai tânără persoană de acolo, ceea ce nu reprezintă neapărat un lucru bun.

Este mare păcat că astăzi punem un preţ din ce în ce mai mic pe astfel de lucruri precum jertfa adusă de un om pentru lupta anticomunistă. Personal, sunt de părere că ar trebui ca “Torţa Vie a Revoluţiei” să-şi găsească locul inclusiv în manualele de istorie din şcoli. În plus, aş propune ca pârtia Bradul din Poiana Braşov să poarte numele acestui martir, să fie redenumită, astfel, în Pârtia “Liviu Babeş”. M-ar bucura tare mult să nu ne prindă comemorarea a 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a acestui om fără un monument impozant în Parcul Central “Nicolae Titulescu”, aşa cum a propus ieri scriitorul Mircea Brenciu sau chiar în Livada Poştei. În prezent, o stradă din Brașov poartă numele eroului, însă cu siguranţă nu este suficient să ne amintim de el doar prin acest lucru. Jertfa lui trebuie să dăiniue în memoria noastră colectivă, deoarece el a fost primul român care a prevestit revoluţia anticomunistă din 1989.

Îi mulţumesc lui Octav Bjoza pentru vorbele frumoase aduse la adresa lui Liviu Babeş şi, totodată, tăioase la adresa clasei politice actuale. Domnul Bjoza spune că această clasă politică “a furat şi a distrus România în ultimii 26 de ani mai mult decât au făcut-o turcii şi tătarii în trecut”, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit tuturor, în acest sens.

Octav Bjoza, Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici tinand alocutiunea la comemorarea celor 27 de ani de la jertfa suprema a lui Liviu Cornel Babes.

Octav Bjoza, Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici tinand alocutiunea la comemorarea celor 27 de ani de la jertfa suprema a lui Liviu Cornel Babes.


Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Liviu Cornel Babeş, care a fost declarat “erou-martir” la data de 4 iunie 1997. În memoria acestui om, vă las aici şi un clip video care oferă mai multe informaţii despre el: https://m.youtube.com/watch?v=MIHL0XtpUso.

Cu respect pentru Brașov și brașoveni,
Cristian Macedonschi
Candidat la funcția de Primar al Municipiului Brașov din partea FDGR

Cele mai recente comentarii

Scrie-mi aici părerea ta