Organizare ineficientă pentru acordarea de ajutoare sociale la Brasov

Ajutoare UE la Brasov pentru nevoiasi

Doresc să atrag atenția asupra unei situații extrem de neplăcute, în ceea ce privește organizarea și desfășurarea acordării de ajutoare sociale la cantina de ajutor social Brașov.

Direcția de servicii sociale din cadrul Primăriei Brașov ar trebui să se autosesizeze cu privire la imaginea a celor 200 – 300 de persoane, dintre care foarte mulți varstnici, care asteapta zilnic de la ora 5:00 dimineața în fața cantinei iar mulți dintre fiind nevoiti sa plece, după ore bune de așteptare in frig, cu mâna goală deoarece nu ajung la rand in timpul orelor de functionare.

Din pacate sesizările venite din partea acestor brașovenilor nu au nici o rezolvare ei ne primind nici macar  un raspuns la adresele lor.

Există, în principal, câteva puncte cheie care ar trebui revizuite și soluționate pentru a nu le lua acestor bieti cetateni si ultima picatura de demnitate.

În primul rând, fluxul prezent presupune verificarea dosarului de ajutor social al fiecărei persoane în parte, la fața locului, procedură care încetinește foarte mult întregul proces și datorită căreia o bună parte din persoanele care așteaptă la porțile cantinei nu ajung să primească ajutorul, fiind amânate și îndemnate să revină pentru încă o zi de așteptat, în frig, la rând.

Aceasta problemă ar putea fi soluționată, de pildă, prin înființarea unui birou separat, în cadrul primăriei, dedicat verificării dosarelor, urmând ca la sediul cantinei să se desfășoare doar ridicarea pachetelor cu ajutoare pe baza unor cupoane.

Tot în legătură cu organizarea fluxului de acordare a ajutoarelor, consider că ar fi mai mult decât necesară o categorisire în funcție de vârstă a persoanelor care au dreptul la aceste pachete, așa încât celor varstnici să li se distribuie ajutoarele separat și cu prioritate eventual chiar livrate acasa.

Mulți dintre ei au o stare de sănătate precară iar o împuternicire a unei alte persoane care să ridice pachetele în numele lor presupune demersuri juridice complicate si costisitoare
În al doilea rând, ar fi necesară revizuirea planificări iîmpărțirii acestor ajutoare.

Trebuie avut în vedere faptul căvorbim despre foarte mulți bătrâni, pentru care un pachet de 42 kg este imposibil de ridicat și de transportat. S-ar putea planifica un calendar de distribuire bianual iar ajutoarele să fie acordate, de exemplu, în două tranșe, prima în preajma sărbătorilor de iarnă iar cea de-a doua în perioada sărbătorilor pascale.

Nu în ultimul rând, este foarte importantă o analiză mai atentă a conținutului acestor pachete de ajutor social și a proporțiilor alimentelor conținute.

Am convingerea că am tras un semnal de alarmă și se vor lua măsurile necesare de organizare și eficiență cu privire la toate punctele menționate, astfel încât sărbătorile de iarnă să fie puțin mai calde și mai liniștite și pentru cei nevoiasi.

Scrie-mi aici părerea ta