Prof. Ovidiu Gant candidatul Forumului German la alegerile parlamentare

Ziua de ieri, 12 noiembrie, a reprezentat prima zi de campanie electorala oficială pentru Forumul Democrat al Germanilor din Braşov.

În după-amiaza acestei zile a avut loc prima întânire a candidatului Forumului pentru Camera Deputaţilor, Ovidiu Ganţ, cu membrii şi simpatizanţii Forumului, în cadrul unei manifestări publice organizată la sediul Forumului din Str. Baiulescu Nr. 2.

Originar din Banat, profesor de matematică şi fost director al prestigiosului liceu german “Nicolaus Lenau” din Timişoara, Ovidiu Ganţ candidează pentru a treia oară pentru un post de deputat în Parlamentul României, unde va reprezenta minoritatea germană.

Alături de candidatul Formului, la întâlnire am participat impreuna impreuna cu consilierul judeţean Dieter-Walter Drotleff şi colegul meu din consiliul local Werner Braun.

„Conducerea Forumului a decis ca să facem uz de prevederea legii electorale care favorizează minorităţile naţionale, acordându-le posibilitatea de a prezenta un singur candidat în toate circumscripţiile electorale din ţară. Am considerat la momentul de fata, că facem parte din acele minorităţi care nu au şanse reale să treaca de pragul de 5% la alegerile parlamentare si s-a ajuns la decizia ca eu să reprezint pentru a treia oară Forumul German în Camera Deputaţilor“, a declarat Ovidiu Ganţ.

Candidatul FDGR a declarat că apreciază realizările FDGR atat in Municipiul Brasov cat si la nivelul judeţului nostru şi se bucura ca Forumul German a ajuns a 3-a forta politica in Brasov. Acest scor obţinut de reprezentanţii germanilor în alegerile locale din primavara fiind in crestere datorita activitatii constante a consilieriior FDGR de atunci încoace.

„Sunt convins că vom reuşi să găsim modalităţi de colaborare pe teme de administraţie locală. Eu nu promit nimic, deoarece cred că pentru un politician cea mai bună carte de vizită o reprezintă realizările sale, de aceea sustin si pentru mine sloganul «FAPTELE VORBESC»“,  a mai spus Ganţ.

Acesta a declarat că pe primul plan al preocupărilor sale de deputat va fi sprijinirea şcolilor cu predare în limba germană, unde învaţă atât copii proveniţi din familii germane, dar şi din familii mixte sau chiar din afara minorităţii germane, dar şi copiii oamenilor de afaceri si managerilor din Germania sau alte ţări germanofone care au investit şi lucrează în România.

„De asemenea, mă preocupă şi mă vor preocupa problemele culturii minorităţii germane, salvarea patrimoniului cultural german” a mai declarat Ovidiu Gant

În planul colaborării cu reprezentanţii germanilor din administraţia locală voi sprijini toate proiectele menite a implica minoritatea germană în colectivităţile unde trăiesc, dorind să fiu un element de legătură între respectivele administraţii locale şi administaţia centrală, cu Guvernul şi alte instituţii ale statului.

“În ceea ce priveşte aspectele care ţin de politica naţională, voi susţine cu tărie dezvoltarea relaţiilor politice şi economice cu Germania. În opinia mea, dezvoltarea relaţiilor cu Germania, ar trebui să constituie o prioritate a politicii externe

româneşti şi voi milita pentru acest lucru.

De asemenea, voi încerca să fiu un element de legătură între potenţialii investitori germani şi autorităţile centrale şi locale, făcând un lobby susţinut pentru România, pentru ca un număr cât mai mare de firme germane să investească în ţara noastră“, a precizat candidatul FDGR.

Întrebat de limba în care vor fi tipărite afişele sale electorale, Ovidiu Ganţ a răspuns că acestea vor fi doar în limba română, pentru că „eu sunt sigur că nu există nici un etnic german în ţară care să nu cunoască perfect limba română“ a subliniat Gant

In calitate de Consilier Local al FDGR la Brasov am precizat că am avut o serie de discuţii foarte fructuoase cu candidatul nostru, stabilind ca acesta să fie foarte aproape de Braşov si impreuna sa ne implicam pentru Masterplanul Forumului German pentru dezvoltarea regiunii noastre: 

  1. Educatia copiilor nostri la nivel European – de la invatamantul prescolar pana la formarea profesionala – Sistemul de invatamant german fiindu-ne model de buna practica.
  2. Siguranta cetateanului din toate punctele de vedere
  3. Atragerea de investitori si implicit crearea de locuri de munca  noi, moderne si bine platite     
                                                                                                                                                           

Colegul meu, Werner Braun a subliniat faptul că la această oră nu există nici un pericol ca firme importante germane, care au investit în judeţul Braşov să se retragă sau să relocheze investiţiile lor.

In plus am asigurat că datorita bunei colaborari cu actualul si viitorul deputat al Forumului German putem fi siguri că vom  avea parte de noi investiţii germane pe axa de dezvoltare Sibiu-Brasov.

Am salutat deschiderea domnului Ganţ către o colaborare cu noi, cei care reprezentăm germanii în administraţia locală braşoveană si l-am asigurat de toata sustinerea noastra pe plan local.

 

Christian Macedonschi,

Consilier Local Braşov

Scrie-mi aici părerea ta