Să începem restaurarea centrului istoric Brașov!

Semn de atenționare în centrul istoric al Brașovului
Str. Michael Weiss

După cum remarcam într-un post anterior, restaurarea centrului istoric este un proces complex și de lungă durată, care va angrena și va afecta multe instituții și persoane. Un pas important în această călătorie a avut loc ieri, 27 februarie 2013, odată cu prima întâlnire oficială pe tema restaurării fațadelor din centrul istoric al Brașovului.

M-am bucurat mult să constat participarea bună la întâlnire, acesta este primul semn că lucrurile încep să se miște în direcția bună. La discuții s-au prezentat Primarul George Scripcaru, ambii viceprimari, domul Atomei și domnul Popa; arhitecți, printre care arhitecta șef în cadrul Primăriei, dna Marilena Manolache, colegul ei Tudor Sfargiu, Consilierul Județean Dieter Drotleff, președintele și vicepreședintele Ordinului Ahitecților, domnii Nicu Taric și Johannes Bertleff, arhitecta Prințului Charles în România Silvia Demeter; consilieri locali din partea tuturor partidelor importante (cu excepția notabilă și regretabilă a UDMR); reprezentanții Bisericii Negre  Peter Simon și dna. Șelaru; reprezentantul Direcției de Cultură, domnul Mitran, reprezentanții RIAL, ai proprietarilor și operatorilor comerciali din zona veche; ziariști.

Baza discuțiilor a pornit de la faptul că restaurarea centrului istoric are nevoie de soluţii financiare şi legislative.

Arh. Silvia Demeter despre restaurarea centrului istoric

Știm cu toții că Primăria Brașov nu are fondurile să susțină restaurarea fațadelor din centrul vechi. Proprietarii, cu atât mai puțin. Trebuie așadar să apelăm la surse externe. Aceastea pot fi fonduri nerambursabile europene, donații și sponsporizări din partea marilor companii și, nu în ultimul rând, împrumuturi cu condiții foarte accesibile din partea Băncii Europene de Investiții.

Să luăm exemplu Sibiului, unde nimeni nu poate nega succesul procesului de restaurare a  fațadelor din centrul istoric. Putem replica acest succes și să apelăm la acealași tip de împrumut care a fost folosit și la Sibiu. Este vorba despre încheierea unui acord cu GIZ (Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit – adică o agenție a guvernului federal german care activează în sectorul public) și Banca Europeană pentru Investiții, care prin programul Jessica acordă împrumuturi în condiții foarte avantajoase și în termeni de plată relaxați.

 

Programul de finanțare al Băncii Europene de Investiții
Jessica

Când am participat la târgul de produse eco de la Nurnberg, acum câteva săptămâni, am profitat de ocazie să mă întâlnesc și cu consilieri ai GIZ. Cu această ocazia am stabilit ca în martie – aprilie să ne revedem la Brașov. Pentru această conferință vom căuta o locație din centrului istoric, tocmai pentru a fi dată ca exemplu de bunî practică în restaurare. La această întâlnire îi voi invita, pe lângă edilii noștri locali, și pe cei care au fost prezenți la prima întâlnire, pe primari, care să ne expuna modul lor de abordare în legătură cu restaurarea centrului istoric.

Lucrurile se mișcă așadar și am toate convingerea că vom identifica și accesa fondurile necesare cât de curând.

Ne trebuie însă și susținere legislativă. După cum știți, banii publici nu pot fi folosiți în interes privat. Cu toate acestea, fațadele clădirilor istorice fac partea din bunul public a orasului nostru. Ne trebuie așadar un proiect de lege, promovat de senatorii și deputații brașoveni, proiect care să reglementeze procesul de restaurare. Am toate încrederea că și acest pas va fi îndeplinit, mai ales că susținerea politică pare să existe în unanimitate. Sunt convins că și reprezentanții UDMR vor susține acest demers, chiar dacă nu au participat la prima întâlnire.

Am discutat despre financiar și legislativ, să vorbim și despre administrativ. Primăria promite că va face tot posibilul pentru urgentarea autorizațiilor de construcție. Și aici putem urma modelul Siniu, unde pentru fiecare clădire a existat un pre-proiect, așa încât obținerea unei autorizații nu dura mai mult de două luni.

Tot în acest sens, dl. viceprimar Atomei a sugerat stabilirea unui grup de lucru care să înceapă procesul de obținerea a semnăturilor de acord din partea proprietarilor de imbobile. Aici a intervenit dna Marilena Manolache, arhitecta șef a Primăriei Brașov, care a atras atenția asupra unui aspect cheie, și anume sensibilizarea și conștientizarea proprietarilor de imobile din centrul vechi. Dl. Mitran, de la Direcția pentru Cultură a concurat la această părere și o propus o soluție. Și anume, realizarea unor fișe pentru fiecare clădire în parte, după modelul celor făcute în 1987 când centrul istoric a fost deschis comercianților (aceste fișe mai există încă în arhivele fostului Proiect Brasov). Fișele respective vor conține descrierea clădirilor și felul în care trebuie să arate fațadele – proprietarilor li se va oferi astfel o viziunea mai bună asupra viitorului clădirii și un motiv în plus să își dea acordul în scris pentru restaurare.

De reținut este că organismul care va gestiona procesul de restaurare ar putea fi  Asociaţia SOS Salvaţi Centrul Istoric, care acum conţine 2 membrii: Primăria Brașov și Biserica Neagră.  Din martie, asociația își va deschide porțile și altor membrii, și în special proprietarilor din centrul istoric brasovean. Îi rog pe cei care doresc să se înscrie să ia legătura fie cu mine, fie cu dna Șelaru de la Biserica Neagră.

Apropo de Biserica Neagră, o sub-temă inedită a discuției de ieri a fost legată de descoperirile arheologice făcute în vara lui 2012, odată cu restaurarea curții bisericii. Atunci, arheologii au găsit artefacte care datează din 1200, deci cu vreo 34 de ani mai devreme decât data la care se credea că a fost fondat orașul Brașov (prima mențiune scrisă despre oraș datează din 1234). Asta înseamnă o nouă istorie, care acum îi cuprinde și pe Cavalerii Teutoni, despre care se știe că se aflau în zonă pe la 1211 si probabil au pus baza Orasului Coroanei

din timpul dezbaterii

Un alt punct important dezbatut in cadrul mesei rotunde a fost si cel al managementului Centrului Istoric propus de catre domnul Mihai Ciubotaru.

In centrul istoric lucreaza un numar foarte mare de brasoveni si daca l-am percepe ca pe un angajator ar fi cel mai mare din judet. Dupa cum stim cu totii, o companie da acest nivel in mediul privat are un management performant. Un astfel de management ne dorim si pentru Centrul Istoric Brasovean. Un management performant care sa se ocupe de la promovarea centrului istoric la intretinerea si la alcatuirea agendei culturale.

In acest sens sa formulat un proiect de hotarare care sper sa fie la urmatoarea sedinta (28.02.2013) pe ordinea de zi.

În încheiere, vreau să mulțumesc tuturor participanţilor la întâlnire, printre care domnului Primar George Scripcaru, domnului Arh. Nicu Taric, domnului Arh.Johannes Bertleff, doamnei Arh. Silvia Demeter, dl. Huluban, reprezentant al operatorilor comerciali din centrul istoric (terase si restaurante), domnii viceprimari Atomei și Popa, dl. Mitran de la directia de Cultură și dna Manolache arhitecta șef a orașului Brașov, colegilor prezenti din cadrul Consiliului Local, Adina Durbaca, Ciprian Bucur si Florin Teodorescu si nu in ultimul rand reprezentatiilor primariei, cei a RIAL si Biserica Neagra

Și să nu uităm că astăzi, 28 februarie 2013, punctul 5 pe lista de discuții a Consiliului Local este candidatura orașului nostru la statutul de Brașov Capitală Europeană 2021. Avem așadar 8 ani (mai puțin decât a avut Sibiul) să ne punem la punct!

 

Cu respect,

Christian Macedonschi

Consilier Local la Brasov din partea F.D.G.R.

Niciun răspuns

Scrie-mi aici părerea ta