Transilvania, o regiune cu viitor turistic!

Cu greu poate exista un produs românesc de export mai bun, decât regiunea Transilvania. În domeniul turismului internaţional, reunirea istoriei culturale, a băilor termale/wellness-spa şi a turismului, constituie un scop declarat, afirmă corespondentul pentru străinătate şi redactorul şef al G.N.S. Press Association şi Medien Group European, Henrik Gammrath, care a întreprins o vizită de informare în Transilvania, la invitaţia Ministerului Economiei şi Turismului, a Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Judeţului Braşov precum şi a oraşului Braşov, precum şi a domnului consilier municipal Cristian Macedonschi.

Efortul urmăreşte aducerea regiunii „Transilvania” cu izvoarele sale termale precum şi cu punctele sale de interes, istorice şi culturale, în centru atenţiei opiniei publice şi de a spori astfel gradul lor de cunoaştere în rândul turiştilor de limbă germană, pentru a-i face să descopere în număr tot mai mare farmecul Transilvaniei.
Pentru că acestea rezidă în primul rând în frumuseţea naturii, risipită aici dintr-un corn al abundenţei. Călătoritul cu ochii şi inima deschisă permit schimbarea, pentru că nici o călătorie nu este numai o schimbare de locaţie, ea este şi o experienţă câştigată.
România şi îndeosebi Transilvania, cu îndelungata ei istorie şi numeroasele moşteniri deosebite constituie un veritabil tezaur, ale cărui comori se relevă la fiecare pas turistului.
Astfel se descoperă cât de minunată este Transilvania şi familiarizarea cu un alt mod de viaţă. Cine a vizitat-o o dată va reveni cu plăcere.
Sloganul „Concediu în Transilvania este ceva deosebit”, corespunde pe deplin realităţii.
Fiecare colţişor din România oferă un fundal pentru oameni şi evenimente ale traiului cotidian. Contemporaneitatea dispune de infrastructură turistică modernă. Ţelul principal ar trebui să-l constituie sporirea permanentă a numărului turiştilor şi a încasărilor din acest domeniu, pentru că România dispune de cel mai bun potenţial pentru aceasta, „acesta” trebuind numai să fie folosit.
Pe lângă acestea ar trebui lucrat la sporirea încasărilor din turism, prin orientarea către grupe de interes, care caută turism cultural, de sănătate, băi termale/wellness-spa şi alte forme de sport.
În acest cadru se urmăreşte o politică a turismului care menţine în echilibru protecţia mediului, natura, valorile culturale.
Ca jurnalist îmi este desigur cunoscut că mediatizarea unei ţări şi a regiunilor acesteia nu se poate realiza numai prin publicitate. Sub acest aspect ar trebui aduse în prim plan mai ales activităţile culturale, artistice sportive şi de sănătate.
România şi regiunile sale se vor strădui cu ospitalitate şi inimozitate pentru ca turistul care a vizitat ţara să o părăsească mulţumit.
Noi, corespondentul pentru străinătate şi fotografa internaţională, ştim cu exactitate că amintirile fericite despre România, sunt calea cea mai bună către un feed-back în numele ţării şi al locuitorilor ei.
Echipa de presă din Germania a fost surprinsă de inimozitatea, amabilitatea şi ospitalitatea ce ne-au fost oferite. Am făcut cunoştinţă şi am ajuns să preţuim prieteni foarte buni.
Mulţumirile noastre deosebite se îndreaptă către organizatori şi colaboratorii acestora.

Semnat Henrik Gammrath
Corespondent pentru străinătate/redactor şef
G.N.S.Press Assiciation
MedienGroupEuropean

Scrie-mi aici părerea ta