Vizita oficială a Internationale Salzburg Association

Susținere financiară din Salzburg!

Un tânăr pianist brașovean și un proiect susținut de către Asociația Științifică a Studenților Mediciniști Brașoveni – ASSM în parteneriat cu filiala Brașov a Crucii Roșii sunt beneficiarele unui sprijin financiar în valoare de câte 2.500 de euro. Donația vine din partea ”Internationale Salzburg Association” (ISA) – o organizație ce promovează Salzburgul în întreaga lume, iar cele două propuneri au fost făcută de către consilierul local Cristian Macedonschi, direct către ISA .
Predarea cecurilor simbolice a avut loc duminică la sediul Forumului Democrat German din Brașov. Cecurile au fost înmânate de către domnul Prof. Dr. Franz Schausberger – președintele Institutului Regiunilor Europene și președinte de onoare al ISA, fost guvernator al landului Salzburg, și de către vicepreședintele ISA, Dr. Ing. Dieter Soltmann.
Paul Cristian Ionescu, elev în clasa a X-a a Liceului ”Johannes Honterus”, a fost propus pentru acest sprijin financiar de către un alt pianist brașovean, Ioan Dragoș Dimitriu și de către Prof. Univ. Dr. Corina Ibănescu – îndrumătorul bursierului, la cererea consilierului local Cristian Macedonschi. Tânărul pianist va folosi cei 2500 de euro pentru a participa la un Masterclass internațional de pian pentru a-și continua performanța.
Cecul aferent proiectului susținut de Asociația Științifică a Studenților Mediciniști Brașoveni – ASSM și Crucea Roșie Brașov, a fost înmânat unui student medicinist din Brașov, Sabin Păduroiu. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea unei stații mobile de donare de sânge, de care Brașovul încă nu dispune. Acest proiect a beneficiat și de o strângere de fonduri realizată în cadrul, deja renumitului eveniment, Oktoberfest Brașov.
Oaspeții au fost primiți la sediul Forumului Democrat German de către domnul consilier local Christian Macedonschi (FDGR), inițiatorul acestei vizite, și de către președintele organizației municipale Brașov a FDGR, domnul Thomas Șindilariu. Delegația ISA a avut și o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Brașov, domnul Adrian Veștea și cu consilierul județean doamna Caroline Fernolend (FDGR).
Vizita oficialilor ISA s-a încheiat cu un tur al orașului susținut de catre d-ul Thomas Șindilariu și de către domnul consilier local Christian Macedonschi.

IMG_3018
Cristian Macedonschi împreună cu Prof. Dr. Franz Schausberger – președintele Institutului Regiunilor Europene și președinte onorific ISA.

IMG_3016
Paul Cristian Ionescu – tânărul pianist care a fost premiat.

IMG_5505
Delegația oficială ISA.

IMG_3023
Prof. Dr. Franz Schausberger – președintele Institutului Regiunilor Europene și președinte onorific ISA, predând cecul tânărului pianist.

IMG_3038

IMG_3035

IMG_3026

IMG_5442
Consilierul Local FDGR – Cristian Macedonschi alături de doamna Consilier județean FDGR – Caroline Fernolend și de Președintele Consiliului Județean Brașov – Adrian Veștea.

IMG_5514

IMG_5452
Prof. Dr. Franz Schausberger – președintele Institutului Regiunilor Europene și președinte onorific ISA și Adrian Veștea – Președintele Consiliului Județean Brașov.

Scrie-mi aici părerea ta