M-am născut în Braşov pe 28 martie 1972 şi am copilărit pe strada Bailor din Scheii Braşovului. Continuând tradiţia de familie, am urmat grădiniţa germană, apoi şcoala primară la Honterus şi cea generală la Şcoala 12 – secţia germană, succedată de cursurile liceului Andrei Şaguna. Ca urmare a deschiderii ce a avut loc după revoluţia din 1989, am plecat pentru a-mi perfecţiona pregătirea în Germania şi astfel am obţinut Bacalaureatul în Nürnberg la Dürer Gymnasium. Am început studiile superioare la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Friedrich Alexander Universität din Nürnberg şi mi-am dat licenţa în economie la Universitatea Transilvania.
Sunt o persoană cu spirit antreprenorial, de-a lungul timpului creînd locuri de muncă atât în Germania, cât şi în Romania. În cadrul companiilor pe care le conduc am dat dovadă de un bun simț managerial.
Sunt membru al Clubului Economic German, membru al Forumului Româno-German de la Berlin iniţiat de doamna Susanne Kastner (membru al Parlamentului German), membru în Forumul Democratic al Germanilor din România şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Turistică din judeţul Braşov.
Evenimente pe care eu le-am organizat și de care am fost responsabil în Braşov, create cu scopul dezvoltării turistice a judeţului, sunt:
- Conferinţa hotelieră şi de turism “Transilvania” (ediţiile 2009, 2010, 2011 si 2012)
- Oktoberfest Braşov (2009, 2010, 2011, 2012 şi 2013)
- Târgul de Crăciun Braşov (2009 şi 2011)
- Turnirul Cetăţilor Braşovene (2010, 2011, 2012 şi 2013)
- Braşov: Cetăţuia Braşovului şi Arena Sportivă “Ion Ţiriac”
- Rasnov: Cetatea Râşnovului
- Bran
- Făgăraş: Cetatea Făgăraşului
- Feldioara
În calitate de preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov (APDT) am participat la numeroase evenimente turistice internaţionale (Berlin, Nürnberg, Londra) și am promovat oraşul Braşov – şi chiar brandul „Braşov Believe it”. Am coordonat, împreuna cu Clubul Economic German şi Consiliul Judeţean, încheierea parteneriatului între Nürnberg şi Braşov.
Câteva dintre cele mai importante activităţi iniţiate în ultimii ani în scopul promovării şi dezvoltării zonei Braşovului sunt:
- schimb de experienţă cu reprezentanţii turismului spaniol Asturias – Braşov
- responsabil pentru iniţierea întâlnirii dintre Primăria Făgăraş şi Primăria Bayreuth
- responsabil pentru încheierea parteneriatului Braşov – Nürnberg
- prezentarea ofertei turistice a Braşovului în cadrul Târgurilor Internaţionale de Turism de la Londra şi Berlin, prin APDT
- participarea la infiintarea Şcolii de Formare Profesională Kronstadt în calitate de membru al Clubului Economic German
- semnarea parteneriatului dintre Braşov, Sibiu şi Sighişoara pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, dezvoltarea şi promovarea Transilvaniei ca regiune şi brand turistic, înaintat la Ministerul Turismului în 2011
- înfiinţarea Clusterului Turistic Carpatin ca umbrelă de dezvoltare turistică a regiunii carpatine.